Contract semnat pentru realizarea de cămine de branșament pentru apă în 10 localități din Dolj

Un nou contract ce vizează proiectare și execuție lucrări în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”, a fost semnat joi la sediul Companiei de Apă Oltenia. 

bransamente apa

În baza acestui contract, spun reprezentanții instituției, în 10 localități din județul Dolj vor fi realizate cămine de branșament complet echipate, incluzând apometre cu citire la distanță, și vor fi realizate racorduri la sistemele de canalizare.

Acesta este al doisprezecelea contract de execuție lucrări în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020” și  a fost câștigat GRUP PRIMACONS S.R.L. (Lider), FLUID GROUP HAGEN S.R.L. (asociat), HIDRO DESIGN S.R.L. (asociat), la o valoare de 37.380.281,00 LEI (fără TVA).

Contractul prevede realizarea de branșamente la rețeaua de distribuție a apei potabile, achiziția și montarea unor cămine de branșament complet echipate (cu apometre Dn20 / Dn25 / Dn50, toate cu citire la dinstanță), precum și realizarea racordurilor la sistemele de apă uzată în localitățile Calafat, Bechet, Dăbuleni, Sărata, Breasta, Ișalnița, Malu Mare, Preajba, Plenița, Castrele Traiane, astfel:

Calafat - 1755 cămine de branșament, 452 racorduri

Bechet - 1057 branșamente, 98 cămine de branșament

Dăbuleni - 1648 branșamente, 2086 cămine de branșament

Sărata - 413 branșamente

Breasta - 291 branșamente, 469 cămine de branșament, 344 racorduri

Ișalnița - 303 branșamente, 769 cămine de branșament

Malu Mare - 374 branșamente, 551 cămine de branșament

Preajba - 168 branșamente, 316 cămine de branșament

Plenița - 274 branșamente, 1357 cămine de branșament, 960 racorduri

Castrele Traiane - 135 branșamente, 193 cămine de branșament

În plus, spun reprezentanții CAO, vor fi achiziționate și cinci terminale pentru citirea de la distanță a apometrelor.

Durata de proiectare a lucrărilor (inclusiv obținerea Autorizației de Construire) este de patru luni, iar durata de execuție a lucrărilor și punere în funcțiune a instalațiilor este de 26 luni.

Perioada de garanție este de 36 luni.