Grădina Botanică, Parcul Nicolae Romanescu și Parcul Hanul Doctorului se închid joi, 1 aprilie 2021, pentru dezinsecția terestră!
Craiovenii sunt rugați ca joi, între orele 09.00-16.00, să evite plimbările în cele trei parcuri.
S.C. Salubritate Craiova va efectua, în acest interval, operațiunea de combatere a țânțarilor aflați la stadiul de larvă, pe suprafețele luciurilor din apă.
Intervenția va avea loc în timpul zilei, pentru că temperaturile exterioare trebuie să fie de cel puțin 10 grade Celsius, astfel încât substanțele folosite să fie eficiente.