Craiova: Puncte de prim-ajutor pe perioada caniculei

Autorităţile din municipiul Craiova au organizat puncte de prim-ajutor în această perioadă, având în vedere că meteorologii au emis Cod Portocaliu de caniculă pentru joi şi vineri, Doljul fiind şi el vizat. 

punct prim ajutor

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova, Marina Andronache, a menţionat că au fost amenajate patru puncte de prim-ajutor.

"Avem funcționale cele patru puncte de prim-ajutor: la Prefectura Dolj, la Piața Mare - în parcare, la casieria Direcției de taxe și impozite din cartierul Craiovița și la sediul Directiei de Asistență Socială din Lăpuș", a precizat Andronache.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Dolj au următoarele recomandări pentru această perioadă:

Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);

Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;

Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;

Beţi 1,5 - 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici);

Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;

Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;

Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;

Nu consumaţi alcool - vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;

Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;

Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;

Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;

Creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;

Persoanele care suferă de diferite afecţiunii îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;

Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.