Cu mic, cu mare, Craiova se îmbracă în ie

Cu mic, cu mare, Craiova se îmbracă în ie

„Craiova se îmbracă în ie”, vineri după-amiază, marcând astfel cea de-a VIII-a ediție a evenimentului. 

bluza traditionala

Potrivit Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” acțiunile vor începe la ora 17.00 și se estimează că vor participa 2.000 de persoane.

Menţionăm că la acest eveniment estimăm un număr de 2.000 de participanţi. Între orele 17:00 - 17:15 va avea loc adunarea participanților la parada iei, în Piața Mihai Viteazul, zona magazinului Mercur. La ora 17:15 are loc Parada iei, ce se va desfasura pe traseul: Piața Mihai Viteazul, Calea Unirii, Cercul Militar, Parcul Romanescu (intrarea principală), Teatrul de Vară, Casa Bibescu. În Zona Foișor vom organiza Aleea OLTENEASCĂ, ce va cuprinde expoziție de costume populare de la Casa Băniei, iar lângă Foișor vom organiza expozițiile meșterilor populari”, arată reprezentanții Ansamblului Folcloric Maria Tănase.

Totodată, în Foișor vor fi prezentate filme documentare din Oltenia, ce vor rula pe tot parcursul evenimentului, și de la ora 18:30, pe esplanada Casei Bibescu, sunt programate momente artistice prezentate de Orchestra și Formația de dansuri a Ansamblului Folcloric Maria Tănase.

De la ora 20:00, publicul se va bucura de momentul artistic aparținând Tarafului Fănel Blondea de la Târgu Jiu.