Tabără pentru pacienții oncologici, program inedit derulat la Centrul „Sf. Nectarie” Craiova

41 de pacienți cu afecțiuni oncologice din Craiova și nu numai au fost, săptămâna aceasta, într-o tabără special organizată pentru ei. Aflată la cea de-a doua ediție, Tabăra Pacienților Oncologici este parte din programele derulate de Centrul de Oncologie „Sf. Nectarie” Craiova și, spune onco-psihologul clinicii, Ramona Schenker, intenția este ca acțiunea să devină tradiție. 

 

Prima ediție a taberei a fost organizată anul trecut, pentru trei zile. Anul acesta, a crescut atât numărul de participanți, cât și numărul de zile, de la trei la cinci.

Anul acesta, au fost 41 de persoane, domni și doamne, atât din cadrul centrului, cât și din afara lui. Am fost în tabără cu persoane din Craiova și din alte orașe din țară. Suntem la cea de-a doua ediție a taberei și ne propunem să devină o tradiție. Anul acesta, am extins durata taberei la cinci zile, de luni până vineri, pentru a consolida relațiile interumane”, a spus Ramona Schenker.

Astfel de acțiuni ar trebui să fie prinse în activitatea oricărui centru care se ocupă de pacienți oncologici pentru că, menționează onco-psihologul, dezvoltă relații între persoanele aflate sub tratament și reprezintă o terapie de grup.

Din punctul meu de vedere, acest tip de eveniment ar trebui să facă parte din activitatea oricărui centru care se ocupă de pacienți cu afecțiuni oncologice. Genul acesta de activitate dezvoltă relațiile interumane, este o terapie de grup extinsă cu multiple beneficii, atât la nivel psihic, cât și la nivel fizic”, explică onco-psihologul din cadrul Centrul „Sf Nectarie” Craiova.

Înainte de a pleca în tabără, fiecare pacient a știut ce presupune, din punct de vedere al acțiunilor incluse în program. Au participat la toate activitățile, semn că au rezonat cu toate.

Întreaga activitate a taberei s-a desfășurat după un program bine stabilit, care a fost comunicat pacienților încă de la înscriere. Acest program a cuprins tehnici de terapie prin desen, clase de yoga în aer liber, tehnici de respirație, activități de grup în natură. Nu aș putea să spun cu exactitate o activitate anume. Mă gândesc că, după numărul de participanți crescut, la fiecare activitate din program, au rezonat cu toate. După spusele lor, aș putea afirma că a fost o trimitere către copilarie și adolescență. M-a ajutat foarte mult și locația, Complexul Turistic „Satu Muscelean”, care prin poziția geografică și capacitatea de administrare excelentă, a satisfăcut toate nevoile pacienților noștri”, a conchis Ramona Schenker.

Pentru câteva zile, pacienții au uitat „de ale lor”, au petrecut timp de calitate și nu vor spune nu unei noi ediții a taberei.

„Bună ziua! Vreau să mulțumesc pentru toate trăirile minunate din această tabără: relaxare, drumeții, comunicare, yoga, desen…Este minunat, m-am simțit foarte, foarte bine”, spune Daniela.

„Mulțumesc pentru tot ce am găsit aici: liniște, relaxare, oameni cu sufletul frumos care știu să trăiască fiecare zi cu zâmbetul pe buze! Vă mulțumesc pentru că mi-ati oferit ocazia de a fi aici și de a vă cunoaște mai bine pe dumneavoastră, doamna doctor Ramona Schenker. Sunteți un înger și mă simt binecuvântată că sunt aici cu dumneavoastră și domnișoara doctor Mihaela Pitucă și cu toți oamenii frumoși din această tabără”, este mesajul Inei.

„Mulțumesc pentru tot. Am avut parte de relaxare, drumeții, liniște. Am cunoscut oameni minunați care mi-au dat putere. Vă mulțumesc din suflet pentru această tabără”, spune Ani.

Pentru Alexandra, experiența reprezintă „o tabără într-un loc minunat, unde liniștea este la ea acasa. Locul perfect unde îți poți auzi propriile gânduri și te reconectezi cu natura. Sesiunile de yoga, excursiile la diferite puncte și pictatul mandalelor în serile răcoroase și liniștite alături de oameni veseli și cu iubire în suflet, toate te fac să îți dorești ca timpul să se oprească în loc. Mulțumim, Ramona și dr. Mihaela Pițurcă pentru toată dedicarea, eforturile și atenția oferită. Suntem norocoși să vă avem în viețile noastre”.

„Mulțumesc pentru oportunitatea de a participa alături de oameni minunați la această tabară într-o oază de liniște și frumusețe! Totul a fost minunat: socializarea cu oameni curajoși și prietenoși, locația aleasă, activitățile desfășurate - yoga, desen, plimbări în aer liber și mâncarea foarte bună”, spune și Mari.

O experiență minunată alături de persoane pozitive și le fel de minunate, a fost și pentru Flori.

„Activitățile desfășurate și vizitele la obiectivele turistice, deci tot programul stabilit de dna dr Ramona și dr. Mihaela a fost de un real ajutor. Activitățile ne-au dat o stare de bine, relaxare, încredere, pozitivitate”, a menționat aceasta.

„O tabără superbă, o locație de vis, colege minunate alături de care am petrecut clipe de neuitat și mai ales două persoane, dna dr Ramona și dna dr Mihaela, care au transformat totul din vis în realitate! Mulțumim că existați! Mulțumim pentru tot, tuturor! Sper să mai trăim astfel de experiente împreună! Sănătate maximă tuturor”, este mesajul unei alte paciente.

„Cuvintele sunt prea sărace pentru a mulțumi dnei Ramona Schenker și drei dr. Mihaela Pițurcă. Ne-ați oferit clipe și trăiri minunate! Totul a fost un vis frumos, un basm minunat în care eroii am fost noi, iar dumneavoastră…zânele bune, care ați mânuit bagheta magică asupra noastră! Intreaga echipa a fost minunată! Să ne ajute Dumnezeu să fim învingători și să repetăm mulți ani această experiență.  Empatia, curajul și optimismul să ne fie alături”, spune o altă pacientă.

„Sunteți cu desăvârșire, o minune în viața celor care vă cunosc! Dăruiți oamenilor speranță și putere să treacă peste aceste momente dificile! Datorită dvs., lumea din jur este mai bună și strălucitoare! Din toată inima, vă doresc să fiți sănătoasă și să ajutați cât mai mulți pacienți.Taberele SFN sunt pentru mine o excelentă  terapie. Mă încarcă de  energie pozitivă și fiecare zi este o lecție de viață”, completează o altă pacientă.

Pe Ileana, zilele petrecute în tabără au ajutat-o să uite, ba mai mult, să nu bage în seamă…durerea, sau durerile în cazul ei.

„Aceștia suntem noi...se citește pe fața noastră cât de bine suntem. Am uitat, ba chiar nu am mai simțit durerile noastre. O tabără de vis, din toate punctele de vedere! Noi mai vreeeem...Mulțumim Centru Oncologic Sf Nectarie, mulțumim oamenilor cu suflet care au făcut posibil acest lucru și mulțumim Ramona Schenker pentru tot ce ne-ai oferit...mai ales pentru dragostea ta pentru noi”.