Străzi închise la Craiova pentru manifestările de 1 Decembrie

Străzi închise la Craiova pentru manifestările de 1 Decembrie

Cu ocazia desfășurării manifestărilor dedicate celebrării Zilei Naționale a României, Primăria Municipiului Craiova anunță că, în data de 1 decembrie, în intervalul orar 06:00 - 14:30, se va închide circulația rutieră pe mai multe străzi.

Restrictii circulatie 701x524

Potrivit Primăriei Craiova, este vorba despre următoarele străzi:

Popa Şapcă;

A.I. Cuza, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Unirii şi intersecţia cu str. Arieş;

Calea Unirii, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia cu str. A.I. Cuza.

Accesul în zona restricţionată va fi permis pentru autovehiculele cu regim prioritar, pentru riveranii care nu au alt acces către proprietate, precum şi pentru vehiculele care transportă persoane cu dizabilități.

Traficul rutier, în zona şi perioada menţionate, va fi deviat pe arterele adiacente.

În situația în care autovehiculele staționate în zonele restricționate sau în parcările adiacente acestor zone obstrucționează buna desfășurare a manifestărilor, aceste autovehicule vor fi ridicate și reamplasate în zonele aflate în imediata apropiere”, spun reprezentanții Primăriei Craiova.