Înainte de implementarea şi răspândirea reţelelor de telefonie în România, nu puteai bănui nivelul de inteligenţă al semenilor tăi, zicala Dacă tăceai, filozof rămâneai! fiind la modă şi atingându-şi scopul, în general.
Dar, de când mai toată lumea vorbeşte la telefonul mobil, pe stradă, în autobuze, în magazine etc., noi, ceilalţi – cei care auzim, fără să vrem, convorbirile respective –, devenim, indirect, participanţi la tot felul de discuţii penibile, la certuri conjugale sau la exprimarea publică a unor nefericiri personale, care nu ar trebui să depăşească limitele unor convorbiri între patru ochi, şi nu în public.
Deunăzi, în mod involuntar, am ascultat fragmente din discuţia telefonică a unei tinere, care-i spunea unei prietene a sa prin ce emoţii trece pentru că a împlinit 18 ani:
„Fatăă, pe 23 iunie îmi expiră buletinul, dar nu cred că trebuie neapărat să mă duc să-l schimb, că pe buletin nu scrie câţi ani ai, scrie doar data şi anul când te-ai născut(!)...
Fatăă, cică acum eu sunt responsabilă pentru toate faptele mele... dar ce-o să fac, că doar n-o să omor lumea!...
Fatăă, nu-mi vine să cred că am 18 ani, acum pot să mă mărit şi dacă nu vor ai mei şi pot să vin acasă când vreau, că sunt majoră!...
Fatăă, dar chiar nu ştiu dacă trebuie să schimb buletinul!... Cât e valabil buletinul: doi sau trei ani, cam aşa ştiu... Lasă că o să-i întreb pe ăştia din poliţia locală care patrulează pe la Billa, că şi-aşa nu fac nimic!”...
O fi luat Bacul, fata asta, sau nici nu a ajuns cu şcoala până acolo?!...