Ajutoarele financiare pentru încălzire vor continua să fie furnizate fără întrerupere până la finalul sezonului rece

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat într-un comunicat de presă că drepturile de ajutor de încălzire, inclusiv pentru cei care se bazează pe lemne pentru a se încălzi, vor fi menținute la nivelul stabilit în toamna anului 2023, până în primăvara lui 2024.

calorifer poza buna aabe95b272

Această decizie, care se aplică și suplimentului pentru energie, vine în contextul unor schimbări legislative recente, garantând că nimeni nu va rămâne în frig în ultima parte a sezonului rece.

Pentru cei care au depus cereri și au fost soluționate favorabil în toamna anului 2023, inclusiv pentru achiziția de material lemnos, condițiile de plată rămân neschimbate. Această continuitate asigură că nu vor exista întreruperi sau scăderi ale ajutorului primit, chiar dacă legea privind Venitul Minim de Incluziune (VMI) a adus modificări față de sistemul anterior, Venitul Minim Garantat (VMG).

Astfel, noile criterii de acordare a ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie, prevăzute de Legea privind Venitul Minim de Incluziune (VMI), care a înlocuit Venitul Minim Garantat (VMG), se vor aplica doar pentru solicitanții care au depus cereri de acordare a ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie după data de 1 ianuarie 2024.

O parte semnificativă a beneficiarilor acestui ajutor sunt pensionarii și familiile cu copii, categorii vulnerabile care se confruntă adesea cu dificultăți financiare. În acest sens, decizia Guvernului de a menține ajutorul la nivelul actual și de a oferi scutiri de la plata anumitor debite vine ca o mână de ajutor.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a declarat „Măsura aplicată vine în sprijinul celor aflați în dificultate financiară, mai ales că o mare parte a beneficiarilor de ajutor pentru încălzire și a suplimentului pentru energie fac parte din categoria pensionarilor și a familiilor cu copii, aceștia fiind cei mai afectați în condițiile în care nu vor mai putea beneficia de aceste măsuri de protecție”.