Cardul european pentru dizabilitate: 1.200 de cereri soluționate, anul acesta

Nu mai puțin de 1.196 de carduri europene pentru dizabilitate au fost emise de la începutul anului, urmând ca alte peste 4.000 de cereri să fie soluționate, potrivit unui anunț făcut vineri de reprezentanții Ministerului Muncii.

card european dizabilitate

Acest crad permite transportul gratuit, parcare gratuită și acces gratuit sau subvenționat parțial la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber. Poate fi utilizat în statele membre ale Uniunii Europene: Slovenia, Cipru, Belgia, Italia, Estonia, Finlanda, Malta și România.

Cardul european, potrivit ministrului Muncii, vine în completarea cardurilor naționale pentru persoanele cu dizabilități și va fi acordat de către autoritățile naționale pe baza propriilor criterii.

Accesibilitatea, drepturile cetățenilor, calitatea vieții, accesul egal și nediscriminarea și promovarea drepturilor persoanelor cu #dizabilități sunt importante pentru România și Uniunea Europeană. Recunoașterea reciprocă între Statele Membre a statutului de persoană cu dizabilități, prin Cardul European pentru Dizabilitate, este un pas absolut necesar pentru a îmbunătăți calitatea vieții acestor oameni”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Pentru a obține Cardul European pentru Dizabilitate, persoanele interesate au nevoie de o cerere de înscriere și o fotografie. Se pot înscrie prin trimiterea documentelor scanate pe adresa de e-mail a DGASPC din județul sau sectorul de domiciliu sau personal sau prin reprezentant sau prin depunerea documentelor la sediul DGASPC-ului din județul sau sectorul de domiciliu.