Programul de lucru al medicilor, sub lupa managerilor de spital

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, joi, că managerii spitalelor vor trebui să verifice modul în care se respectă programul de lucru în spitale, aceasta urmând să fie un criteriu de performanță al directorilor unităților medicale.

hol spital1

Totodată, proiectul respectiv are în vedere și direcționarea pacienților din sistemul public către unitățile de sănătate private.

Noi lucrăm la o strategie care să limiteze acest lucru, nu știu dacă o să putem să o eliminăm, o să încercăm să facem lucrurile astea aplicat și într-un mod care responsabilizează medicii, cred că ar trebuie făcută o declarație pe prorpria răspundere a medicilor care lucrează în instituțiile publice privind acest aspect, că nu direcționează pacienți”, a precizat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Respectarea programului de lucru va fi un criteriu prin care se evaluează performanța unui manager de spital.

O să o introducem curând în criteriile de performanță ale managerilor, este vorba de modul în care este respectat programul de lucru în spitalele publice, pentru că un medic care lucrează într-un spital public trebuie să desfășoare o activitate de cel puțin șase ore, iar completarea până la șapte ore o face printr-o gardă sau prin două gărzi, depinde de unitatea sanitară, așa că noi lucrăm la acest lucru”, a adăugat ministrul.