Băileşti: Sens unic pe strada Victoriei

Primăria municipiului Băileşti a anunţat că,  începând  cu data de 1 martie 2021, se instituie sensul unic  pentru strada Victoriei – tronsonul cuprins între străzile Carpaţi şi Lt. Becherescu.

unic

Sensul de deplasare pe  acest tronson al străzii Victoriei este dinspre strada Carpaţi spre strada Lt. Becherescu.

Implementarea Proiectului "Îmbunătățirea mobilității urbane și reducerea emisiilor de CO2 în municipiul Băilești" este condiționată de adaptarea, în acest sens, a comportamentului de mobilitate al cetățenilor.

Potrivit autorităţilor locale, „există o reticență a cetățenilor față de nou, față de soluții care, aparent, îi defavorizează, le schimbă modul de desfăşurare a activităților cotidiene, dar, pe termen  mediu și  lung,  aceste  soluţii   vor   conduce   la  îmbunătățirea   mediului  în  care  trăim  cu  toții”.