În Parcul Nicolae Romanescu a avut loc târgul de adopții canine „Adoptă un prieten, salvează o viață”. 11 pui așteptau să fie adoptați, fiind astfel salvați de la eutanasiere.
SC Salubritate Craiova SRL, în parteneriat cu Asociația Lumea lui Patrocle, Asociația Junior Chamber International Craiova, Centrul Național de Educare Canină și Poliția Locală a Municipiului Craiova, a organizat în Parcul Nicolae Romanescu târgul de adopții "Adoptă un prieten, salvează o viață!". Evenimentul s-a desfășurat pentru prima dată în cadrul Zilelor Municipiului, iar scopul său l-a reprezentat promovarea adopțiilor canine în rândul cetățenilor Craiovei, a Adăpostului Canin Breasta, dar și a creșterii responsabile a animalelor de companie.
„Ne confruntăm și cu o situație ieșită din comun la acest târg de adopții. Am adus 11 căței fără stăpân de la Adăpostul Canin Breasta, iar acum avem 17 căței, cei 6 fiind acum, aici, abandonați într-o cutie. Sperăm că cei 11 cățeluși vor pleca spre noile lor locuințe. Întregul proces de adopție este gratuit și fiecare cățel adoptat va primi un cadou de casă nouă constând într-un săculeț de hrană uscată și o lesă, iar noii puișorii vor fi sterilizați, deparazitați și vaccinați pentru ca mai apoi să fie pregătiți de adopție”, spune Cristina Ghenea, purtător de cuvânt al SC Salubritate Craiova SRL.
Ana Georgescu este una dintre cei 50 de voluntarii prezenți la eveniment ai organizației JCI Craiova și spune cu ochii triști și cu obrajii umezi că este ultima lor șansă la viață și că dacă nu își vor găsi stăpâni, ei vor fi eutanasiați „Sunt dornici de libertate. Sunt speriați. Vor decât să fie iubiți. Adoptați câinii, ei nu au șansa celor de rasa! Adoptați, nu cumpărați!”, a încheiat ea.
Încă din primele ore, iubitorii de animale s-au arătat încântați în a dona hrană pentru cățeii de la Adăpostul canin Breasta, dar și în a pleca acasă cu un prieten necuvântățor. Printre persoanele care și-au ales deja un nou prieten blănos este și Nicolae Maricana. Ea a ales să adopte un cățel pentru nepotul ei. „A fost dorința nepoțelului meu. Noi am rămas fără cățeluș la curte. Ne-a murit, iar acum băiețelul, aflat în vacanță, m-a rugat să venim în parc să adoptăm un câine. Din întâmplare am pus ochii pe ea. Pentru mine, la 63 de ani, este foarte important să am pe cineva care să mă protejeze și pe mine și casa pe care o avem”, adaugă aceasta.
Tot la acest eveniment a avut loc și o demonstrație a cățeilor de la Centrul Național de Educare Canină. Publicul nu numai că a urmărit cu atenție mișcările patrupedelor, dar a și interacționat cu ele. Evenimentul a cuprins și o sesiune de discuție între locuitorii Craiovei și reprezentanții Poliției Locale pe tema respectării regulilor stabilite la nivel local și național pentru proprietarii de câini, inclusiv ai celor din rase clasificate ca periculoase, în cadrul unei prezentări interactive. Evenimentul s-a încheiat cu parada cățeilor cu stăpân (de rasă și nu numai), în cadrul căreia participanții înscriși au avut șansa de a câștiga, prin tragere la sorți, un săculeț de mâncare.