Proiectul „Construire bază sportivă TIP 1 în municipiul Băileşti”

A intrat „în linie dreaptă” proiectul iniţiat de Primăria municipiului Băileşti, intitulat „Construire bază sportivă TIP 1 în municipiul Băileşti”.

probaza

În anul 2019, Primăria municipiului Băileşti a depus documentaţia aferentă conform „Ghidului de depunere”, pentru a beneficia de finanţare nerambursabilă pentru proiectul "Bază sportivă TIP 1", proiect ce face parte din Subprogramul "Complexuri sportive", realizat prin programul susţinut de CNI.

După evaluarea documentaţiei, proiectul a fost admis, iar la finele anului 2020, proiectul se afla în faza finală de licitaţie pentru lucrările de execuţie.

În data de 13.01.2021, s-a semnat protocolul de predare - primire a amplasamentului din strada Horia Cloşca şi Crişan, POZ. 196, urmând ca, în luna martie, constructorul să înceapă lucrările de execuţie.

Suprafața de teren necesară construirii bazei sportive TIP 1 este de 13.202 mp (lungime 164m, lățime 80,5m).

Baza sportivă a municipiului Băileşti, va avea următoarele funcțiuni:

- teren sportiv de fotbal cu dimensiuni omologate UEFA și FRF (105m x 68m), cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori;

- teren sportiv mic, ce va fi tușat pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis și va avea dimensiunea de 20m x 40m;

- clădire vestiare și clădire administrativă;

- parcare pentru autovehicule și autocar;

- valoarea Bazei sportive de tip1 este de 5.633.960 lei.