Deschis la "Buletine" în week-end

Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Dolj va avea deschis program de lucru cu publicul, sâmbătă și duminică, pentru ca toți doljenii care întâmpină probleme în privința actului de identitate să poată avea buletin în ziua votului.

buletine

Sâmbătă, funcționarii vor fi la serviciu în intervalul orar 08.00-16.00, iar duminică între 08.00 și 21.00.

Pentru cetăţenii din judeţul Dolj care nu-şi mai găsesc actul de identitate sau constată că acesta va expira până la data alegerilor, Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Dolj,  va avea deschis program de lucru cu publicul, după cum urmează:  în data de 23.11.2019, între orele 08.00 - 16.00; în data de 24.11.2019, între orele 08.00 - 21.00”, anunță instituția.

Actele de identitate vor fi eliberate în aceeaşi zi cu depunerea cererii, excepţie făcând-o cererile depuse în ultima jumătate de program.