Mai multe acțiuni de prevenire și combatere a comercializării ilegale de articole pirotehnice au fost desfășurate de jandarmii craioveni.
În perioada sărbătorilor, jandarmii au intervenit pentru 11 infracțiuni privind “comercializarea către publicul larg al articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”.
De altfel, oamenii legii au confiscat 1417 articole pirotehnice. S-au întocmit acte de sesizare a organelor de cercetare penală, pe numele comercianților care vindeau ilegal artificii.