Bugetul CJ Dolj, mai mic decât cel de anul trecut

În cadrul unei ședințe a Consiliului Județean Dolj s-au discutat, astăzi, mai multe proiecte de hotărâre privind primăriile din județ sau drumurile.

CJ DOLJ
De asemenea, un aspect foarte important este faptul că bugetul județului va fi mai mic decât cel de anul trecut.

Pe la mijlocul lunii viitoare o să ținem ședința în legătură cu bugetul județului. Mesajul pe care vreau să vi-l transmit este acela că dacă anul trecut am avut cel mai slab buget, în acest an avem un buget de 80-85% din cel de anul trecut, ceea ce înseamnă că investițiile sunt zero și că sunt cheltuieli foarte multe, poate cele mai mari sunt in ceea ce privește partea socială, în mod special Protecția Copilului, unde de anul acesta avem asigurat 18%”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj.

De altfel, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj spune că vor aștepta rectificarea bugetară de la mijlocul anului și vor face de așa manieră ca persoanele cu dizabilități, copiii, bătrânii care sunt în centre să nu aibă de suferit, chiar dacă vor fi oprite alte activități.