Macedonenii din România sunt parte integrantă din istoria noastră naţională

Etnicii macedoneni din România sunt vorbitori de limbă slavă, de religie ortodoxă, veniţi de pe teritoriul Macedoniei, pe teritoriul României, în valuri succesive de migraţie, începând cu secolul al XI-lea.

Carti despre macedoneni

Primele atestări documentare despre cetăţeni macedoneni care s-au aşezat pe teritoriul României datează din jurul anilor 1300. Astfel, localitatea numită Macedonia, din judeţul Timiş, este una dintre primele localităţi întemeiate de către etnicii macedoneni pe teritoriul României, fiind atestată documentar, de către evidenţele papale de dijmă, din anii 1332–1337, sub denumirea de Machadonia.

Un alt moment important de întrepătrundere a celor două popoare – român şi macedonean, este venirea, pe teritoriul Ţării Româneşti, a lui Nicodim de la Tismana (1340–1406), născut la Prilep, în Macedonia, întemeietorul monahismului în Ţara Românească şi ctitorul Mănăstirilor Tismana, Vodiţa, Prislop, Vişina.

Pentru macedoneni, a căror ţara era, în acele vremuri, sub dominaţie otomană (paşalâc turcesc), Ţările Române au reprezentat idealul de libertate religioasă şi socială, în permanenţă, existând valuri succesive de populaţie macedoneană care s-au aşezat pe teritoriul României, pentru a duce o viaţă mai bună şi liberă de constrângeri religioase.

Lupta poporului român pentru înlăturarea dominaţiei străine a devenit, pentru macedonenii stabiliţi în Ţările Române, propria lor luptă, implicându-se, în mod direct, prin înrolarea în oştile lui Mihai Viteazul, în Răscoala lui Tudor Vladimirescu, precum şi în celelalte bătălii duse de poporul român pentru păstrarea libertăţii şi a religiei ortodoxe.

Venera Popescu

Minoritatea macedoneană din România este reprezentată parlamentar din anul 2000, când a fost înfiinţată Asociaţia Macedonenilor din România (A.M.R.), ca urmare a iniţiativei unui grup de etnici macedoneni, fiind recunoscută, ca minoritate naţională, alături de alte 19 etnii: armeană, albaneză, bulgară, cehă, croată, evreiască, elenă, germană, italiană, maghiară, poloneză, rusă lipoveană, rromă, ruteană, slovacă, sârbă, tătară, turcă şi ucraineană.

Actualmente, minoritatea macedoneană este reprezentată în Parlamentul României de deputata Venera Mariana Popescu (foto sus), iar preşedinta asociaţiei este Laura Rogobete (foto jos).

Laura Rogobete

Istoria românilor este cea care confirmă că, trăind cu dorul de libertate, în suflet, macedonenii au venit şi s-au stabilit pe teritoriul ţării noastre, identificându-se cu idealurile poporului român şi contribuind activ la consolidarea unităţii naţionale, devenind ostaşi fideli noii lor case, România.