Muzeul Olteniei amână un eveniment din cauza coronavirusului

Muzeul Olteniei Craiova anunță amânarea organizării evenimentului „Laborator 2.0-O călătorie prin lumea simțurilor”, programat a se derula în perioada 9-20 martie la sediul Secției de Științele Naturii.

muzeu

Potrivit reprezentanților Muzeului Olteniei, decizia a fost una asumată și în acord cu aplicarea măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu virusul COVID – 19 ( noul coronavirus), de către autoritățile județene, naționale cu responsabilități în gestionarea măsurilor de sănătate publică și cu recomandările Ministerului Educației și Cercetării de a se limita /suspenda organizarea oricăror manifestări colective școlare sau extrașcolare (simpozioane, conferințe, excursii, vizite de studiu la nivel local sau național), inclusiv activitățile planificate în cadrul Proiectului Național Săptămâna „Școala altfel” să se desfășoare în sediul/incinta unităților de învățământ, evitând în acest mod riscul apariției unor cazuri de îmbolnăviri.

Pentru că este o perioadă sensibilă în ceea ce privește transmiterea virusurilor și pentru că publicul țintă al evenimentului este reprezentat de copii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, considerăm că decizia organizării unui eveniment care să adune un număr mare de copii ar putea să contribuie la răspândirea unor boli sezoniere și implicit să acorde un factor negativ evenimentului”, anunță reprezentanții Muzeului.

Evenimentul va fi reprogramat pentru a doua jumătate a lunii octombrie a acestui an.