Sute de doljeni izolați la domiciliu, 142 în carantină și trei în spital

Cea mai nouă informare privind situația epidemiologică din județul Dolj indică faptul că sâmbătă, la ora 15.00, 495 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 142 sunt în carantină și șase persoane, dintre care trei din Dolj, sunt internate în spital. 

covid 19

Cel de-al treilea doljean a fost depistat ca fiind infectat cu noul virus în data de 12 martie când a făcut febră și s-a prezentat la spital. Acesta intrase în izolare la domiciliu în dat ade 5 martie, după ce venise din zona Brescia-Italia.

Astăzi, 14.03.2020 ora 15.00, situația epidemiologică a județului Dolj se prezintă astfel: 495 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 142 de persoane se află în carantină iar șase persoane confirmate cu coronavirus  sunt internate la Spitalul Clinic de Boli lnfecțioase si Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova, fiind asimptomatice. Menționam faptul că din cele șase persoane internate la Spitalul „Victor Babeș” Craiova, trei sunt din judetul Dolj”, informează Prefectura Dolj. 

Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19, mai spun reprezentanții Prefecturii Dolj.