Nouă pacienți infectați cu noul virus, internați în Spitalul „Victor Babeș” din Craiova

Situația epidemiologică de luni, de la ora 15.00, indică faptul că în județul Dolj numărul persoanelor izolate la domiciliu este de 551, iar al celor aflați în carantină este de 149.  

covid 19

Sunt și persoane internate în spital, nouă pacienți, starea lor fiind una bună. Dintre acestea, trei sunt din județul Dolj. 

Astăzi, 16.03.2020 ora 15.00, situația epidemiologică a județului Dolj se prezintă astfel: 551 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 149 de persoane se află în carantină, iar 9 persoane confirmate cu coronavirus  sunt internate la Spitalul Clinic de Boli lnfecțioase si Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova. Dintre acestea, 3 sunt din judeţul Dolj, 2 din judeţul Olt, 2 din judeţul Vâlcea şi 2 din judeţul Mehedinţi”, anunță reprezentanții Prefecturii Dolj.

Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către noul virus, mai spun reprezentanții Prefecturii Dolj.