Încă un caz de infectare cu noul virus, confirmat în județul Dolj

Încă o persoană din județul Dolj a fost confirmată cu coronavirus, miercuri, în total 10 pacienți fiind acum internați Spitalul Clinic de Boli lnfecțioase si Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova. 

covid 19

Pacientul vine dintr-un centru de carantină și, la fel ca ceilalți nouă, are o stare generală bună. 

Din cele 10 persoane internate la Spitalul „Victor Babeș” Craiova, 4 sunt din județul Dolj, două din județul Vâlcea, două – Mehedinți, două – județul Olt.

La ora 10.00, în Dolj, 1.308 de persoane erau izolate voluntar la domiciliu, 166 de persoane, în carantină și 10 persoane internate la spital.

Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19, au precizat reprezentanții Prefecturii Dolj.