Mizeria din centrul de carantină de la Calafat, sub lupa DSP Dolj

Mizeria din centrul de carantină de la Calafat, sub lupa DSP Dolj

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică Dolj au mers în control, luni seara, la solicitarea prefectului, la centrul de carantină din Calafat de unde au apărut imagini, pe o pagină de facebook, care arată condițiile greu de imaginat pe care sunt nevoiți să le îndure cei care ajung aici.

conditii carantina

Un craiovean care a venit din Italia, în noaptea de duminică spre luni, a găsit gongi în cameră, lenjerie murdară, pereți distruși de igrasie și amintește, într-un filmuleț, și de prezența șobolanilor.

Bărbatul care a ajuns în acest centru a preferat să doarmă în mașină, iar luni a postat fotografiile pe Facebook, în speranța că autoritățile pot lua măsuri în acest caz.

Luni seara, după ce a văzut imaginile, prefectul județului Dolj, Nicușor Roșca, a solicitat efectuarea unui control în acest caz.

O echipă de la DSP Dolj a mers la locația respectivă și, astăzi, va întocmi un raport în privința situației găsite acolo.