Unul dintre bărbații implicat în scandalul de sâmbătă, arestat. Alți șapte, sub control judiciar

Unul dintre bărbații implicați în scandalul din Craiovița, de sâmbătă după-amiază, a fost arestat preventiv, pentru șapte s-a dispus măsura controlului judiciar și trei sunt căutați în continuare, procurorul de caz făcând propunere de arestare preventivă în cazul lor.    

gratii

Potrivit IPJ Dolj, ieri, la sediul unității de parchet s-a prezentat unul dintre cei patru bărbați căutați de polițiști, care ar fi fost implicat în altercatia ce a avut loc sâmbătă după-amiaza, in cartierul Craiovița Nouă.

În baza probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj a dispus măsura controlului judiciar față de șapte persoane, iar față de șase bărbați a propus instanței de judecată măsura arestării preventive pentru 30 de zile, trei dintre aceștia fiind căutați în continuare de polițiști”, a menționat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

În cazul persoanelor propuse în vederea arestării preventive, una a fost deja arestată pentru 30 de zile, trei sunt în continuare  căutate, iar pentru doi dintre bărbați instanța nu a luat nicio măsură.

Altercația a avut loc, sâmbătă după-amiaza, în cartierul Craiovița Nouă, un grup de persoane atacând cu bâtele alte persoane care se aflau în autoturisme.

X

Right Click

No right click