Aeroportul Craiova: Zborurile către Koln, reluate de vineri

Zborurile către Koln(Germania), din Craiova, vor fi reluate de vineri, 19 iunie, anunță reprezentanții Aeroportului din Bănie.

aeroport craiova 12

Potrivit anunțului făcut de Aeroportul Craiova, vor fi două zboruri pe săptămână.

Vineri, 19 iunie va începe operarea zborului Craiova – Koln (Germania) astfel. Sunt două zboruri săptămânale W6 3987 Craiova 06:20 – 07:50 Köln luni, vineri și W6 3988 Köln 08:20 – 11:45 Craiova luni, vineri”, anunță reprezentanții Aeroportului Internațional Craiova.

Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, Wizz Air a suspendat zborurile de pe Aeroportul Craiova, dar situația începe să reintre în normal.

Odată cu reluarea zborurilor, pasagerii vor trebui să respecte cu strictețe mai multe măsuri.

În primul rând, aceștia se vor prezenta la aeroport cu cel puţin trei ore înainte de ora programată pentru decolare.

De asemenea, se impune respectarea culoarelor tendiflex și a liniilor de demarcație pentru păstrarea distanței de 1,5 m între pasageri (față-spate și lateral), atât in zona publică, cât şi în zona securizată (terminal plecări/sosiri).

Mai trebuie respectată obligația de a urma procedura de termoscanare, pentru a preveni accesul în terminalele de pasageri a unor persoane care prezintă simptomatologie specifică infectării cu coronavirus.

În interiorul aeroportului se vor purat măști, iar pasagerii vor respecta instrucțiunile transmise, atât prin mijloacele audio, cât şi de către personalul aeroportuar.