Relaxare maximă în locurile de joacă din Craiova, oficial închise. Poliția locală nu observă fenomenul

Părinţii şi bunicii din Craiova ignoră regulile, în privința locurilor de joacă, iar poliţiştii locali care ar trebui să îi sancţioneze fie nu observă fenomenul, fie nu vor să aplice sancțiuni. 

locuri de joaca craiova 1

Oficial, locurile de joacă, în Craiova, sunt închise. Practic, multe dintre acestea au devenit de ceva vreme loc de întâlnire pentru cei mici, pentru bunici sau părinți, fără ca aceștia să conștientizeze riscul la care se expun.

În cartierul Craiovița Nouă, de exemplu, însoțitorii copiilor au rupt banda pusă de autorități pentru a restricționa accesul în spațiul de joacă. Fie că îi duc pe cei mici la nisip, fie că folosesc echipamentele din interior, fără să se gândească că nimeni nu dezinfectează toboganele sau leagănele respective, părinții sau bunicii nu mai țin cont de reguli, ci dimpotrivă sunt revoltați că în cazul în care apar polițiștii locali în zonă ar trebui să dea explicații.

N-o să ținem copilul pe bancă. Ne uităm la tobogan și noi să stăm pe bancă?! Nu vine virusul aici, la noi. Se duce în altă parte. Suntem afară, nu în spațiu închis”, spunea, revoltată, o bunică din Craiova, luni după-amiază.

Polițiștii locali care trec prin zonă îi mai atenționează pe bunici sau părinți, însă după ce echipa trece, grupurile revin la ceea ce fac deja de zile bune.

Reprezentanții Primăriei Craiovei vor anunța când se va lua decizia deschiderii locurilor de joacă din cartiere și a foișoarelor unde, tot împotriva regulilor, nu este seară în care tinerii să nu petreacă timp.

locuri de joaca craiova 2

Ultimele știri

X

Right Click

No right click