Asistent medical din Craiova, ucis de coronavirus

Florin Cazacu avea 45 de ani. Mai mult de jumătate din viaţă a lucrat ca asistent medical la Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova.

200719 asistent decedat

Odată cu epidemia de coronavirus, clinica în care el lucra a fost transformată în „suport COVID” pentru pacienții cu afecţiuni neurologice mai puternice decât virusul.

Pe 1 iulie, Florin a plecat în concediu împreună cu soţia sa, şi ea asistent medical, la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova, şi cu cei doi copii ai lor. În data de 5 iulie se aflau la mare când Forin s-a simţit rău. A fost internat la Spitalul de Urgenţă Constanţa şi a doua zi a aflat că are COVID-19. În urma testării, şi soţia şi cei doi copii ai lor, precum şi alţi trei colegi de serviciu de-ai lui Florin au fost diagnosticaţi cu infecţie cu SARS-COV2. Toţi s-au vindecat. Florin nu a răzbit în lupta cu boala.

La Craiova, colegii l-au aplaudat astăzi, când a intrat pentru ultima dată pe poarta spitalului de Neuropsihiatrie.

Peste 3.300 de cadre medicale din România s-au infectat, până acum, cu SARS-COV2. Cel puţin 10 au murit din cauza acestui virus.

(sursa: Mediafax)