Decizia UE de a plafona preţul la gaze tensionează şi mai mult piaţa
Decizia Uniunii Europene de a plafona preţurile la gazele naturale ameninţă să limiteze aprovizionarea şi să intensifice criza energetică, conform Bloomberg.
Decizia Uniunii Europene de a plafona preţurile la gazele naturale ameninţă să limiteze aprovizionarea şi să intensifice criza energetică, conform Bloomberg.
Consiliul Uniunii Europene pentru Justiţie şi Afaceri Externe a decis admiterea Croaţiei în Spaţiul Schengen, anunţă Preşedinţia cehă a instituţiei, precizând că au fost respinse solicitările României şi Bulgariei.
Parlamentul European a aprobat, marți, Rezoluția privind accederea României în Schengen. Decizia a fost luată cu 547 de voturi „pentru” și 49 „împotrivă”.
Miniștrii de externe ai Uniunii Europene sunt așteptați să convină asupra unei misiuni de instruire a 15.000 de soldați ucraineni începând de luna viitoare și asupra unei finanțări suplimentare în valoare de 500 de milioane de euro pentru livrările de arme către Kiev, potrivit Reuters.
Vladimir Putin a semnat vineri tratatele de anexare a teritoriilor din Ucraina, a anunţat Kremlinul, într-o escaladare majoră a războiului pe care Rusia îl poartă de şapte luni.
Primul tren pe ruta China-România în cadrul China Railwaye Express a plecat vineri din Wuhan. Garnitura are 50 de vagoane de marfă. Destinația finală este Constanța.
Senatul american a aprobat miercuri aderarea Finlandei și Suediei la NATO, cea mai semnificativă extindere a alianței din anii 1990 încoace, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, informează Reuters.
În faţa celei mai mari crize energetice din decenii, ţările europene îşi cresc consumul de cărbune, unele, ca Germania, Austria şi Olanda, repornind vechi termocentrale.
Compania rusă Gazprom a anunţat, luni, reducerea semnificativă a fluxului prin gazoductul Nord Stream 1, invocând probleme tehnice, în contextul în care livrările tocmai au fost reluate săptămâna trecută, la un debit mai mic, după o perioadă de întreţinere.
Consiliul European a decis joi acordarea statutului de țară candidată la aderarea la UE pentru Ucraina și Republica Moldova.
Danemarca devine de marţi prima ţară din Uniunea Europeană care va ridica toate restricţiile anti-Covid. În ciuda numărului record de cazuri, autorităţile se bazează pe ratele mari de vaccinare. Valul de Omicron este considerat inofensiv.
Pentru trecerea frontierelor de stat, la nivelul țărilor UE, vor fi recunoscute, de vineri. ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală și ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar certificatele digitale, documente ce conțin un cod QR, anunță Grupul de Comunicare Strategică.
Pe măsură ce riscurile reprezentate de varianta Delta continuă să apară, primele semne cu privire la al treilea trimestru indică o creştere accelerată a economiilor şi un nou maxim al ratei inflaţiei în SUA, notează Bloomberg Economics.
BioNTech a depăşit estimările specialiştilor pentru vânzările de vaccinuri, compania înregistrând profituri de aproape 2,8 miliarde de euro, mulţumită cererii în creştere pentru vaccinul anti coronavirus, relatează Financial Times.
Marea Britanie intenționează să ridice carantina pentru străinii vaccinați împotriva COVID care ajung din UE și SUA.
Uniunea Europeană a propus miercuri o interdicţie ce vizează comercializarea de maşini noi, cu motoare cu ardere internă. Măsura ar urma să intre în vigoare în anul 2035, în cadrul unui program climatic extins care are drept obiectiv reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
Ridicarea majorităţii măsurilor de carantină din Europa în ultimele luni a condus la o creştere a activităţii comerciale, a cheltuielilor şi a încrederii în piaţă, determinând mulţi economişti să îşi actualizeze previziunile pentru creşterea europeană, relatează Financial Times.
Ministerul Afacerilor Externe îi anunță pe românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Franța că sindicatele din Aeroporturile din Paris, Roissy Charles-de-Gaulle și Orly, au lansat un apel la grevă în perioada 1-5 iulie.
Bursele s-au menținut miercuri aproape de valorile maxime, în timp ce randamentele obligațiunilor americane au ajuns la cele mai scăzute niveluri dintr-o lună, investitorii pariind că Rezerva Federală este departe de a-și reduce stimulii economici, scrie Reuters.
Între România și Statul Istael există relații privilegiate, cu caracter strategic, fundamentate pe legături solide de ordin istoric, cultural și uman. O contribuție esențială la crearea acestei relații speciale o au cele două comunități.
Guvernul Germaniei a cerut, luni, Uniunii Europene să renunţe la deciziile luate prin unanimitate în Consiliul UE, după ce unele ţări, în principal Ungaria, au blocat mai multe hotărâri în materie de politică externă.
Guvernul Germaniei a avertizat, joi, Administraţia autoritaristă din Belarus că ar putea fi vizată de sancţiuni puternice din partea Uniunii Europene, după incidentul aerian în cursul căruia un jurnalist disident a fost arestat.
Coordonarea la nivelul UE în contextul pandemiei de COVID-19, combaterea schimbărilor climatice, precum și relațiile Uniunii cu Rusia și cu Marea Britanie sunt principalele subiecte de pe ordinea de zi a Consiliului European, la care va participa și președintele Klaus Iohannis.
Comisia Europeană (CE) a semnat joi un al treilea contract cu societățile farmaceutice BioNTech și Pfizer. Prin intermediul lui se rezervă încă 1,8 miliarde de doze de vaccin pentru statele membre ale UE, în perioada cuprinsă între sfârșitul anului 2021 și 2023.
Varianta virusului COVID-19 descoperită în India, a fost clasificată drept „îngrijorătoare,” potrivit OMS. Varianta B.1.617 este mai contagioasă decât celelalte. Aproximativ 4.000 de oameni mor în fiecare zi în India din cauza coronavirusului.
Premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a avertizat, marţi, Guvernul Boris Johnson că organizarea unui referendum privind independenţa Scoţiei poate fi oprită doar de o instanţă judiciară, informează postul Sky News.
Maia Sandu a dizolvat Parlamentul de la Chişinău și anunță data alegerilor noului Parlament: 11 iulie 2021.
Petrolul a marcat trecerea unui an de când cotaţiile au făcut istorie coborând sub zero şi pătrunzând adânc în teritoriul negativ cu creşteri peste 64 de dolari pe baril, iar specialiştii prognozează zile bune în continuare pentru cea mai importantă materie primă pentru economia mondială.
Bursele globale au crescut la un nivel record miercuri, pe măsură ce randamentele obligațiunilor s-au diminuat după ce datele au arătat că inflația SUA nu crește drastic, relatează Reuters.
Anunțul decesului prințului consort, care avea titlul de duce de Edinburgh, a fost făcut de casa regală britanică.
Acest site folosește cookie-urile pentru a gestiona autentificarea, navigarea pe site și alte funcții. Prin utilizarea site-ul nostru, ești de acord cu utilizarea acestora.