Coronavirus: un american și un japonez sunt primii străini care mor în Wuhan

722 de persoane decedate până acum; alte două cazuri de deces în afara Chinei – ultimele evoluții

coronavirus

Sâmbăta, 8 februarie, au fost confirmate primele două decese ale unor cetățeni străini pe teritoriul Chinei. Conform unui comunicat al ambasadei SUA în Beijing, emis în această dimineață, a fost constatat decesul unui cetățean american în vârstă de 60 de ani în Wuhan, orașul chinez cel mai afectat de epidemie. Pentru a proteja sfera privată a familiei victimei nu au fost făcute cunoscute alte detalii. Tot astăzi, ministerul pentru afaceri externe din Japonia a anunțat decesul unui cetățean japonez în același oraș, Wuhan. Ar fi vorba tot de o persoană în vârstă de 60 de ani, care fusese bănuită că ar fi fost infestată cu virusul, urmând ca la scurt timp aceasta să moara în spital de o puternică infecție pulmonară.

Numărul persoanelor infestate cu virusul a crescut din nou în ultimele zile, după ce dăduse semne că ar stagna. Până sâmbătă, 8 februarie numărul persoanelor infestate crescuse întro singură zi cu 3399, ajungând la un total de 34 546 de cazuri confirmate de către autoritățile de la Beijing. De asemenea, numărul persoanelor decedate a crescut cu 86 întro singură zi, ajungând la 722. Dintre acestea, 81 de decese au fost semnalate doar în provincia Hubei, locul unde s-a declanșat epidemia. În afara Chinei fuseseră confirmate până sâmbătă, 8 februarie, un total de 270 de cazuri de infestare cu coronavirusul și două decese.

Statele Unite ale Americii anunțau vineri, 7 februarie, prin ministerul de externe, că intenționează să trimită ajutoare în valoare de până la 100 de milioane de dolari țărilor afectate de epidemie. Primele transpoarte cu ajutoare medicale, precum măști și halate medicale, ar fi fost deja aprobate de către autoritățile de la Washington și ar urma să fie trimise în China. Președintele Donald Trump anunța încă de la sfârșitul lunii ianuarie că i-ar fi făcut cunoscută omologului său de la Beijing, Xi Jinipeg, disponibilitatea Statelor Unite ale Americii de a oferi ajutoare Chinei. China însă s-ar fi arătat reținută în a accepta ajutorul.

După moartea doctorului care anunțase încă din 31 decembrie 2019 că ar fi descoperit coronavirusul, chinezii au reacționat ferm în mediile sociale, arătându-și mai întăi tristețea, urmată apoi de mâhnie și furie. Moartea acestuia a fost anunțată joi, 6 februarie, de către autoritățile de la Beijing. Doctorul Li Wenliang fusese una dintre primele persoane care a informat autoritățile din domeniul sănătății de faptul că China s-ar putea confrunta cu o epidemie. Li Wenliang și alți 7 colegi ai acestuia ar fi fost invitați apoi la politie, amenințați și apoi obligați să semneze că nu vor mai face dezvăluiri cu privire la coronavirus. După moartea acestuia, populația chineză s-a arătat mâhnită de faptul că autoritățile au încercat să ascundă adevărul, în mediile sociale fiind în trend, pentru scurt timp, hashtag-uri precum #RipOurHero sau #FreedomOfSpeech, până când acestea au fost cenzurate de către autoritățile chineze.

La bordul vasului de croazieră aflat în carantină pe coasta japoneză au fost confirmate vineri, 7 februarie alte 41 de cazuri de infestare cu coronavirusul, urmând ca în dimineața zilei de sâmbăta, 8 februarie, alte 3 cazuri să fie anunțate. Dintre acestea o persoana s-ar afla în stare critică. Numărul total de infestați pe vasul de croazieră ajunge astfel la 64 din 2666 de pasageri plus alte 1045 de persoane însemnând personalul vasului. Aceștia nu au voie să părăsească vasul cel puțin până la data de 19 februarie, când s-ar încheia investigațiile preliminare.

Hong Kong a decis decis, de asemenea, punerea în carantină a tuturor călătorilor venind din China continentală pentru cel puțin 2 săptămâni. Acesta măsură este prevăzută să intre în vigoare sâmbătă, 8 februarie, coform unui articol din “South China Morning Post”.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, nu se poate încă stabili dacă apogeul epidemiei a fost atins. Miercuri, 6 februarie ar fi fost ziua când pentru prima dată numărul nou-infestaților ar fi scăzut. OMS anunța însă vineri, 7 februarie că nu se pot face prea multe speculații pe marginea acestui fapt, mai ales că în următoarele zile numărul infestaților a crescut din nou.

X

Right Click

No right click