Prețul orezului crește la maximul a șapte ani, urmat de grîu

 Prețul orezului, un aliment de bază în Asia, a atins maximele ultimilor 7 ani din cauza epidemiei de coronavirus, în condițiile în care importatorii se grăbesc să înmagazineze cerealele iar exportatorii reduc livrările, relatează CNBC.

wmc orez

Potrivit Asociației Exportatorilor de Orez din Thailanda, prețul orezului etalon a crescut cu 12% în perioada 25 martie - 1 aprilie. Prețurile orezului sunt acum cele mai ridicate de la sfârșitul lunii aprilie 2013, potrivit datelor Reuters.

Creșterea prețurilor este urmarea cererii mai mari de orez thailandez, după ce India și Vietnam, ceilalți exportatori majori, și-au limitat livrările de produse alimentare strategice din cauza COVID-19. Asia produce 90% din oferta mondială de orez și consumă aceeași cantitate.

În India, comercianții de orez au încetat să semneze noi contracte de export, deoarece deficitul de forță de muncă și perturbările logistice împiedică livrarea contractelor existente, a raportat Reuters, citând oficiali din industrie. Între timp, guvernul vietnamez a oprit exportul.

Prețurile orezului au început să crească la sfârșitul anului 2019, din cauza unei secete severe în Thailanda și a unei cereri puternice din partea importatorilor asiatici și africani. Thailanda este al doilea mare exportator din lume după India și înaintea Vietnamului.

Creșteri a înregistrat și prețul grâului, cu aproximativ 15% în a doua jumătate a lunii martie, din cauza cumpărăturilor pe fondul panicii consumatorilor și blocajelor din America de Nord și Europa.

Prețurile la orez și grâu vor rămâne la un nivel ridicat în săptămânile următoare, a declarat Fitch Solutions într-o notă.

Analiștii spun că statele nu pot fi acuzate că își asigură securitatea alimentară în această perioadă, dar ar trebui să fie conștiente de faptul că există suficiente cereale în depozite pentru a hrăni lumea mai mult de patru luni. Dar aceste cantități nu sunt de folos dacă țările impun restricții comerciale.

(sursa: Mediafax)