Grecia devansează termenul pentru testul COVID la graniță: Intră în vigoare la miezul nopții

Autoritățile elene au devansat termenul privind obligativitatea prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19 la intrarea pe teritoriul Greciei, astfel că cei care intră prin punctul de frontieră de la Kulata – Promachonas trebuie să prezinte actul de la miezul nopții.

WMC test covid coronavirus 02

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) au transmis, marți seara, că turiștii care pleacă spre Grecia și folosesc prin punctul de frontieră de la Kulata – Promachonas, trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19 de la miezul nopții, în conformitate cu informațiile de ultimă oră publicate de autoritățile elene pe site-ul https://travel.gov.gr.

„Deși inițial autoritățile elene au comunicat că această condiție se aplică începând cu data de 15 iulie ora 06.00, conform informațiilor comunicate public în cursul zilei de astăzi (marți – n.r.), termenul a fost devansat, respectiv 15 iulie, ora 00.01. MAE reamintește că testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective”, se arată într-un comunicat al MAE.

MAE precizează că reprezentanții Consulatului General al României la Salonic și ai Ambasadei României la Sofia vor continua să fie prezenți în cursul zilei de miercuri în punctul de frontieră Kulata-Promachonas pentru a se asigura că cetățenii români beneficiază de asistență consulară, în caz de nevoie.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51914http://atena.mae.rohttp://salonic.mae.rohttps://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro și www.mae.ro.

(sursa: Mediafax)

X

Right Click

No right click