Jumbo amână deschiderea de la Craiova pentru toamna anului viitor

Craiovenii care așteptau deschiderea Hipermarketul Jumbo, preconizată inițial cel mai târziu în prima parte a anului viitor, mai au de așteptat un an. Retailerul grec de jucării și decorațiuni estimează acum că magazinul din Craiova va fi deschis în ultimul trimestru din 2021. 

200917 jumbo

Situat pe Calea Severinului, în zona fostului ”PIC”, hipermarketul Jumbo va avea și un magazin online pentru cumpărătorii români, lansarea acestuia fiind, de asemenea decalată. Din informațiile furnizate de companie, cauza principală pentru care lucrările nu pot înainta a fost pandemia. La nivel general, vânzările Jumbo au fpst în scădere, în România, însă, trendul a fost și este unul ascendent.

Grupul continuă implementarea planurilor de investiții. Cu toate acestea, din cauza întârzierilor mari în obținerea autorizațiilor pentru lucrările aferente în contextul pandemiei, se estimează că cele trei magazine care erau programate pentru lansare în 2020 (în Grecia, Cipru și România – n.r.) vor fi deschise în ultimul trimestru din 2021”, potrivit retailerului elen.

Jumbo avea 1.307 angajați permanenți în România la finele lunii iunie, față de 1.196 angajați la jumătatea anului trecut. În total, grupul are peste 6.800 de angajați, din care mai mult de 4.000 în Grecia.