Universitatea din Craiova, excelență academică recunoscută la nivel internațional

Universitatea din Craiova a fost clasată în intervalul 1501+ în Times HigherEducation World University Ranking, unul dintre cele mai prestigioase topuri ale universităților din întreaga lume, anunță reprezentanții instituției. 

univ craiova

În cadrul clasamentului actual au fost clasificate 1.799 de universități.

Ediția 2023 a clasamentului a fost publicată, astăzi, online, și va fi lansată oficial în cadrul evenimentului World Academic Summit, desfășurat la Universitatea New York.

Clasamentul actual al Times Higher Education colectează date din anul academic 2019-2020 și folosește un set de 13 indicatori de performanță organizați pe cinci direcții care analizează activitatea didactică ( 30%), activitatea de cercetare (30%), citările științifice (30%), deschiderea internațională (7.5%) și venituri atrase din mediul economic (2.5%). Universitatea din Craiova a obținut un scor general de 10.4 puncte, cel mai bine fiind clasată la capitolul venituri atrase din mediul economic, unde se află pe locul 1.310 în lume”, arată un comunicat de presă al Universității din Craiova.

World University Ranking (WUR) a fost înființat în anul 2004 și este, în prezent, unul dintre cele mai importante clasamente globale ale excelenței academice.

De asemenea, anul acesta, Universitatea din Craiova mai este prezentă și în celelalte două ranking-uri importante: Shanghai Ranking for Academic Subjects, unde se află în intervalul 400 – 500 în Domeniul Matematică, și QS World University Rankings, un alt clasament global, în care ocupă o poziție în grupa 1400+ (clasament în care sunt clasificate doar 6.000 de universități la nivel mondial).