Tinerii și arta. Elevi din Craiova și Bulgaria au organizat o expoziție de pictură stradală

La Teatrul Național "Marin Sorescu" din Craiova a avut loc, astăzi, o expoziție de pictură stradală, realizată de către 30 de tineri.

expozitie2

 

Teatrul Național ”Marin Sorescu” a devenit, astăzi, locul unde iubitorii de artă și-au dat întâlnire, în cadrul unui proiect. Este vorba de 15 elevi de la Liceul de Arte din Craiova și 15 elevi din Bulgaria, legați de aceeași pasiune: ARTA.

Expoziția este, de fapt, o sinteză de lucrări realizate în cadrul proiectului Confesiuni prin Culoare, proiect bilateral de mobilitate, implementat prin Programul Erasmus +, de Asociația RE-INVENTEAZĂ-TE din Craiova în parteneriat cu Business Innovation for Carrer Development din Archar, Bulgaria. Proiectul are ca scop dezvoltarea competențelor sociale, civice și interculturale ale participanților prin promovarea și însușirea valorilor europene precum nondiscriminare, toleranță, solidaritate și egalitate între femei și bărbați și transmiterea acestora în 10 lucrări de artă socială.

expozitie1

Tinerii participanți și-au dezvoltat în cadrul proiectului, prin metode nonformale de promovare a creativității, abilități de dezvoltare personală, socială și profesională și de depășire a dificultăților sociale, economice, culturale și educaționale.

expozitie5

expozitie4

expozitie3

X

Right Click

No right click