A fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unei săli de sport la Școala „Gheorghe Țițeica”

Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica” din Craiova va avea o sală de sport nouă, investiția fiind realizată printr-un proiect cu finanțare europeană în valoare totală de 4.007.070 de lei. 

primar confe

Potrivit acestui proiect, se va construi o sală de sport cu anexe (vestiare, cabinet profesori, grupuri sanitare), ce va răspunde nevoilor actuale ale școlii privind activitățile sportive.

Clădirea va dispune de panouri solare pentru pregătirea apei calde menajere. În proiect sunt prinse și dotările necesare, însemnând echipamente sportive și mobilier.

Potrivit reprezentanților Primăriei Craiova, cei care au depus proiectul, de această investitie vor beneficia peste 1.000 de elevi ce frecventează cursurile școlii.

Contractul de finanțare a fost semant, joi, la sediul primăriei, valoarea lucrărilor fiind de 4.007.070 de lei, dintre care 3.707.962,56 de lei este sumă nerambursabilă.

X

Right Click

No right click