Bugetul Educației a fost suplimentat cu peste o jumătate de miliard de lei la rectificare

Pentru susținerea măsurilor de luptă împotriva epidemiei de coronavirus, Guvernul Orban a decis la rectificarea bugetară să suplimenteze bugetul Ministerului Educației cu suma de 576 milioane lei, potrivit Ordonanței de Urgență care a fost aprobată în ședința de Guvern din această săptămână.

Anisie educatie

Documentul arată că sumele au fost alocate pentru capitolul „Învățământ”, din credite bugetare, iar în oglindă a fost majorată cu aceași sumă și alocarea pentru credite de angajament (disponibile pentru eventuale investiții și/sau proiecte).

Rectificarea bugetară făcută de Guvern în criza declanșată de epidemia COVID-19 adaugă la bugetul inițial de 30.537.250.000 lei suma de 576.000.000 lei, bugetul total după prima rectificare fiind de 31.113.250.000 lei. Potrivit ministrului Educației, Monica Anisie, „banii sunt destinați investițiilor în învățământul preuniversitar. O serie de proiecte vor fi realizate în acest an, așa că acești bani vor merge pentru investiții.