Cum vor fi încheiate mediile școlare

Reprezentanții Ministerului Educaţiei au explicat, astăzi, într-o postare pe Facebook, cum se vor încheia mediile elevilor, în anul şcolar 2019 - 2020.

catalog note

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au precizat că nu se vor mai susține lucrările scrise pentru semestrul al II-lea , iar mediile vor fi încheiate cu minimum două calificative/note.

În postarea Ministerului Educaţiei sunt explicate opt situaţii în care mediile elevilor pot fi încheiate, respectiv:

Dacă elevul are cel puțin două note în semestrul al II-lea, dar activitatea sa on-line nu poate fi valorificată, atunci situația școlară semestrială se poate încheia doar cu aceste două calificative/note;

Dacă elevul are cel puțin două calificative/note în semestrul al II-lea și i se poate valorifica activitatea on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia și cu mai mult de două calificative/note;

Dacă elevul are doar o notă în semestrul al II-lea și nu i se poate valorifica activitatea desfășurată on-line, atunci a doua notă va fi considerată nota care reprezintă media elevului din primul semestru;

Dacă elevul are doar un calificativ/o notă în semestrul al II-lea și i se poate valorifica activitatea desfășurată on-line, atunci situația sa școlară semestrială se poate încheia cu cel puțin două note;

Dacă elevul nu are niciun calificativ/nicio notă în semestrul al II-lea și nu i se poate valorifica activitatea on-line, atunci media semestrului I devine media anuală;

Dacă elevul nu are nicio notă în semestrul al II-lea și i se poate valorifica activitatea on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia cu cel puțin două note;

Dacă media primului semestru este mai mică decât 5 și nu poate fi valorificată activitatea on-line, cadrul didactic decide împreună cu elevul/părintele/susținătorul legal data la care acesta poate susține o lucrare scrisă/un proiect prin care să fie notat, iar nota la această evaluare devine media anuală;

Dacă media primului semestru este mai mică decât 5 și se poate valorifica activitatea online, atunci media semestrului al II-lea poate fi încheiată cu cel puțin două note.

 

X

Right Click

No right click