Rata de promovare la titularizare, mai mare, după contestații. Au fost și note care s-au micșorat

În urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, rata de promovare a crescut, în Dolj, la 67,45%, cu 1,88% față de cea inițială (65,57%). 

titularizare

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Dolj spun că, anul acesta, numărul total al contestațiilor depuse a fost de 101.

„În cazul a 10 contestații, notele nu au fost modificate. Pentru 60 de lucrări contestate, notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 31 de lucrări, notele inițiale au fost micșorate. Pe tranșe de note, situația finală are următoarea configurație: 10 candidați au obținut nota 10 (zece)( nu s-a modificat față de 10 inițial),iar 421de candidați au obținut note între 7 și 9,99(față de 409 inițial).139 de candidați au obținutnote între 5 și 6,99(față de 147 inițial),restul obținând note sub 5(cinci)”, a explicat Nicoleta Lițoiu, purtător de cuvânt al ISJ Dolj.

Aceasta a mai spus că în centrele de evaluare au fost notate 639 de lucrări, întrucât: 56 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, iar o lucrare la educație fizică și sport a fost anulată din motive legate de nerespectarea metodologiei.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe de repartizare, organizate de către inspectoratul școlar, în perioada 12 - 14 august.