Anul școlar 2020-2021 începe cu un scenariu neobișnuit din cauza pandemiei de Coronavirus.
În funcție de situația epidemiologică din fiecare județ, elevii își vor ocupa locurile în bănci sau vor continua orele exclusiv online. Există și un scenariu hibrid, care alternează între orele desfășurate online sau orele din sălile de clasă.
De această dată, unde va putea avea loc, festivitatea de deschidere se va desfășura fără prezența părinților, dar și fără buchetele de flori pe care elevii le dăruiau doamnelor profesor.
“O astfel de situație nu ne poate împiedica să ne depășim limitele!”
Elevii Colegiului Național „Elena Cuza” din Craiova fac parte dintre cei mai puțin norocoși elevi ai momentului. Aceștia nu au avut parte de o festivitate de deschidere, rămânând să se ducă marți, 15 septembrie, la liceu, să își primească orarul. Cu toate acestea, elevii sunt entuziasmați de ceea ce va însemna noul an școlar.
„Din punctul meu de vedere, începerea școlii, chiar și în această situație, reprezintă un beneficiu extraordinar, nu doar pentru elevii dornici să își reia activitățile, dar și pentru cadrele didactice care sunt pregătite să reîmprospăteze aptitudinile elevilor. Anul curent va fi un an cu o importanță ridicată pentru învățământul din România, de aceea, totul este bine pus la punct. Eu consider că o astfel de situație nu ne poate împiedica să ne depășim limitele și să sperăm la un viitor an firesc și liniștit”, ne împărtășește Gabriel Becheanu, elev al Colegiului Național „Elena Cuza”, din Craiova.
Alte unități, cum ar fi Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Corabia, au început anul cu o festivitate de deschidere atipică. Elevii au venit în curtea liceului în funcție de ora la care aceștia erau programați și, bineînțeles, purtând măști.
“Nu mi se pare că sunt luate măsurile corecte în licee, școli. Se exagerează mult! Nu mi se pare neapărat necesară separarea asta. Aglomerație există, oricum, peste tot, în cluburi, în piețe, peste tot. Noi, la școală, trebuie să stăm într-o anumită ordine și cu măști”, spune Cătălina Grigorie, elevă a LiceuluiTeoretic „Alexandru Ioan Cuza”.
Specialiștii au avertizat că este de așteptat o creștere a cazurilor de coronavirus, în următoarea perioadă, ca urmare a începerii școlilor. Virusul s-a manifestat blând în cazul copiilor, însă este necesară respectarea, cu strictețe, a măsurilor impuse, deoarece virusul și evoluția sa sunt imprevizibile.