Cursurile online stârnesc controverse. “O astfel de decizie ne va afecta cel mai mult pe noi, studenții”

În ceea ce privește perioada pandemiei de COVID-19, instituțiile de învățământ superior sunt primele vizate din cauza numărului mare de studenți și cadre didactice.

190324 universitate

Premierul Ludovic Orban a afirmat ca în acest caz, decizia de reluare a cursurilor stă în mâna fiecărei instituții de învățământ: "Fiecare universitate ia decizia cum începe şcoala, pe baze condiţiilor specifice care există în fiecare universitate. E vorba de săli, amfiteatre, de măsura în care pot fi respectate regulile, că regulile sunt valabile şi pentru învăţământul superior - regulile de protecţie, de distanţare fizică, de dezinfectare. Până la urmă, fiecare universitate va lua decizia".

Având în vedere măsurile de precauție și distanțarea socială, universitățile au hotărât ca cel puțin primul semestru să își desfășoare cursurile online, scopul fiind acela de a diminua riscul de infectare.

Situația are și părțile ei bune, însă sudenții tind să vadă doar partea goală a paharului. Aceștia își exprimă nemulțumirea cu înverșunare, cursurile în online “furându-le privilegiul de a învăța”.

wmc copil elev computer calculator

Cătălina M., Facultatea de Drept: “Obiectiv vorbind, nu sunt mulțumită de cursurile online, fiindcă anul 3 la drept este foarte important. Sunt materii noi și grele pe care le-aș înțelege mai bine din explicațiile profesorilor față în față, mai degrabă decât dacă citesc singură. Sunt lucruri esențiale. Contează foarte mult interacțiunea de la cursuri!”

Roxana M., Universitatea din Craiova (UCV), Departamentul de Arte-Actorie: “Nici anul trecut nu am reușit să ne lucrăm primele noastre spectacole și ne-au oprit din repetiții fix când începuse să meargă treaba. Iar anul acesta avem licența. Avem de pregătit 2 spectacole pe care nu o să avem cum să le lucrăm online. La teatru nu ne lasă să repetăm. Chiar vorbeam cu colegii și spuneam că dacă nu ne vor lăsa măcar la cursurile practice să ne întâlnim, există o mică posibilitate de a ne îngheța anul. Sunt mulți ce nu mai pot să își plăteasca taxa, care nu-i tocmai modestă, mai ales că nu facem nimic.”

Mihai C., UCV, Facultatea de Științe, Mate-Info: “În programare totul este elaborat. Dacă nu ies la tablă să mi se explice exact, am pierdut firul cu totul. Îmi trebuie răbdarea profesorului și mult lucru, nu doua 2 ore online cu încă 20 de copii, unde nu se înțelege nimic..”

Mădălina G., UCV, Jurnalism: “Nu ne este permis sa ne dezvoltăm! Specializării mele îi trebuie practică permanent. Doar așa poți să înveți, altfel rămâi cu teoria care este în zadar dacă nu o pui pe hârtie.”