Guvernul a aprobat suplimentarea cu 750 de posturi a personalului din școli

Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre care prevede suplimentarea cu 750 de posturi a personalului din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

profesor la tabla

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării, decizia adoptată joi este complementară celei luate la începutul anului școlar 2020-2021, când numărul de posturi a fost suplimentat cu 500. În total, schema de personal în sistemul de învățământ preuniversitar în acest an școlar a fost suplimentată cu 1.250 de posturi.

Conform MEC, numărul total de posturi din învățământul preuniversitar de stat este de 286.710 posturi.

„Reglementarea stabilită de Executiv are ca scop asigurarea dreptului la educație al elevilor, în contextul în care, noul an școlar a început în condițiile prevăzute de starea de alertă. Mai exact, organizarea activităților didactice pe durata stării de alertă presupune dispunerea unor măsuri stricte de igienă și distanțare socială, fapt care determină micșorarea efectivului de elevi la clasă și creșterea numărului de clase, implicit a numărului de posturi”, se arată în comunicat.

În anul 2020, cheltuielile bugetare se vor face cu încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Educației și Cercetării, iar în viitorii ani, cheltuielile bugetare se vor realiza cu încadrarea în fondurile aprobate prin legile bugetare anuale.

(sursa: Mediafax)