Sala ”Voința” și sediul CSM Craiova, reabilitate în totalitate

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a mers, astăzi, să vadă stadiul lucrărilor de reabilitare și reparație ce au loc la Sala Sporturilor Voința și la CSM Craiova, ambele aflate în administrarea ministerului.

CSM Craiova

Ministrul Ionuț Stroe s-a oprit întâi la Sala Sporturilor Voința, unde, de câteva săptămâni, se defășoară ample lucrări de renovare. Acestea cuprind reparații la acoperiș, la pereții exteriori și interiori, vopsire pereți interiori, reparații și înlocuire lambriu, recondiționarea parchetului sălii de jocuri, dar și achiziționarea unei centrale termice pentru sală. De asemenea, se fac investiții și în echipamentul sportiv: coșuri de baschet, porți de handbal, fileu de volei, cort gonflabil personalizat pentru evenimente sportive și de tineret în exterior, suprafață modulară pentru evenimente sportive și de tineret, valoarea totală ridicându-se la 700 de mii de lei. 

Sala Voința a fost construită în anul 1956 și a fost prima sală a sporturilor din Craiova.

sala vointa lucrari

Momentul principal al zilei l-a constituit vizita la CSM Craiova, unde este în derulare o investiție pentru reparații ample, de recondiționare și pentru noi dotări, cu un buget de 770 de mii de lei. Astfel, sunt realizate reparații la sala de lupte, la sala de forță și la spațiile de cazare pentru sportivi, urmând să fie achiziționate și instalații sportive, precum și mobilier.

În Craiova, sportul este o pasiune, mai mult decât fotbalul, și vrem să oferim și altor discipline tot sprijinul nostru, ca minister. Vrem să asigurăm, prin investițiile făcute, viitorul acestui oraș la nivelul sportului juvenil, pentru relansarea sportului de masă”, a declarat Ionuț Stroe.

Acesta a vorbit și de un proiect pe parte de Tineret, proiect de relocare a Centrului de Tineret Craiova în incinta Bazei Turistice Craiova, în care va fi creat un hub pentru ONG- urile de tineret, cu dotări IT, calculatoare și mobilier în 8 săli de lucru, la un buget de 77.752 de lei.

stroe marius toma