Guvernul României a ratificat Convenția Consiliului Europei privind coproducția cinematografică

Producătorii români de film vor putea contribui și participa artistic și financiar mai ușor la producțiile europene.

ministerul culturii

Guvernul României a aprobat proiectul de Lege pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind Coproducția Cinematografică (varianta revizuită) deschisă spre semnare la Rotterdam, la 30 ianuarie 2017. Aceasta a fost semnată de România la Strasbourg, la 19 ianuarie 2021.

Convenția Consiliului Europei privind coproducția cinematografică (revizuită) conține dispozițiile privind promovarea și dezvoltarea coproducției cinematografice, la nivel european și nu numai, alinierea cadrului legal de participare a producătorilor de film la coproducțiile cinematografice, încurajarea cooperării în domeniul producției cinematografice, sporirea diversității în domeniul cinematografiei, cu scopul de a realiza o mai mare unitate, prin cooperare, culturală şi artistică, între statele participante. 

Prin ratificarea acestei convenții, producătorii români de film vor putea contribui și participa artistic și financiar mai ușor la producțiile europene.