S-a redeschis Transfăgărășanul

Circulația pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă, s-a deschis luni. Traficul este permis doar ziua. Șoferii sunt avertizați că în zonă sunt mulți urși.

transfagarasni

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că luni, începând cu ora 14.00, circulația rutieră pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800), s-a deschis pentru toate categoriile de autovehicule, în intervalul orar 7.00 - 21.00.

Circulația rutieră este interzisă pe timpul nopții, între orele 21.00 - 7.00.

Șoferii sunt invitați să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile de trafic, mai ales având în vedere instabilitatea atmosferică ce duce la apariția de fenomene meteorologice spontane care afectează vizibilitatea.

De asemenea, cei ce tranzitează acest sector de drum sunt avertizați că, în ultima perioadă, a fost semnalată prezența urșilor în apropierea șoselei: „îi sfătuim să nu se apropie de animale, să nu le hrănească și să informeze imediat autoritățile de prezența acestora”.

Sursa: Mediafax