Exit poll CURS - Iohannis-Dăncilă: 64,8-35,2

 Exit poll-ul Curs-Avangarde, pentru ora 19.30, arată că în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis a obținut 64,8%, în timp ce Viorica Dăncilă a primit 35,2%.

Iohannis 191121 3

Potrivit unei simulări Curs Avangarde, la un calcul al voturilor din Diaspora, datele ar fi Klaus Iohannis- 67%, în timp ce Viorica Dăncilă- 33%.

Eșantionul pentru exit-poll este format din 400 de sectii de votare. Numărul de persoane intervievate este de peste 23.000. Ponderea refuzurilor de a răspunde la chestionar este de circa 18%.

Având în vedere ponderea refuzurilor, marja de eroare asumată este de +/-2,5%.

Eșantionul construit pentru exit poll nu a inclus secții de votare din străinătate.

Potrivit datelor BEC, prezența la vot, la ora 21.00, ora de închidere a secțiilor din România, a fost de 49,87%, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. În primul tur, la aceeași oră, prezența a fost de 47,6%. În 2014, prezența, la 21.00, a fost de 62,04%.

Klaus Iohannis, cel care va avea un nou mandat la Cotroceni în următorii 5 ani, spune că aceasta este cea mai categorică victorie împotriva PSD. "Voi fi și președintele celor care nu m-au votat", a spus Iohannis.

"Am câștigat astăzi, dragi români. România a câștigat, România modernă, România europeană, România normală a câștigat astăzi. Românii au fost eroii zilei de astăzi, au mers într-un număr impresionant să voteze și acesta este cel mai important câștig de azi, faptul că au mers la vot. Și aici o mențiune despre românii din Diaspora care au mers în număr extraordinar de mare la vot. E cea mai categorică victorie obținută vreodată împotriva PSD", a declarat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a vorbit despre crearea unei noi majorități.

"Primesc această victorie cu bucurie, cu mulțumire, cu modestie și cu încredere în România. Vă promit azi, aici, în această seară că voi fi președintele tuturor românilor și acelora care m-au votat în mod expres și acelora care nu m-am votat. Voi fi și președintele celor care nu au votat deloc, cu speranța că data viitoare vor merge totuși la vot. După această victorie sunt multe lucruri de făcut, de reperat. Mă voi implica pentru a crea o nouă majoritate, compusă din partidele democratice, care vor duce România spre modernizare, spre România normală. Vă promit încă un lucru. Voi fi un președinte total implicat pentru România", a mai spus Iohannis.