102 cazuri de coronavirus, România intră în scenariul 3. Ce presupune acesta

La nivelul țării, numărul bolnavilor de COVID-19 este de 102, ceea ce înseamnă că țara intră în scenariul 3.

carantina1

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat încă noi 3 cazuri de infecţie cu SARS Cov. 2.

Sunt în total în ţară 102 cazuri. România a intrat astfel în scenariul 3 al răspândirii infecţiei cu SARS COV 2, cel în care numărul cazurilor se situează între 101 şi 2000 de cazuri. Ce ar trebui să ştii legat de acest scenariu?

În scenariul 3, medicii vor face triaj epdemiologic în corturile instalate în curtea spitalelor, iar spitalele de boli infecţioase nu vor trata decât cazurile de infecţie cu SARS Cov 2.

1. Vei fi oprit în curtea spitalului unde vei ajunge, pentru că medicii vor face în corturi special amenajate triaj epidemiologic.

2. La triaj ţi se va lua temperatura corporală şi vei completa un formular.

3. Cadrele medicale vor pune pe primul loc cazurile de epidemie, aşa că ai putea avea de aşteptat.

4. Dacă nu ai o urgenţă, nu te duce la spital. Medicii te vor amâna.

5. E bine să ştii că în scenariul 3 spitalele de boli infecţioase nu vor trata decât cazurile de infecţie cu SARS Cov 2.

6. Dacă nu ai infecţie cu SARS cov 2 şi ai alte afecţiuni vei fi transferat către altă unitate sanitară.

7. În scenariul 3 managerii spitalelor vor mări spaţiile pentru tratarea pacienţilor, aşa că, dacă eşti deja internat ai putea fi mutat pe altă secţie.

8. În acest scenariu autorităţile vor aduce în sistem medici în plus, proaspăt specialişti sau chiar cadre medicale ieşite la pensie.

9. În scenariul 3 cei care gestionează criza legată de noul coronavirus vor găsi noi spaţii pentru carantinarea oamenilor care necesită această măsură.

10. În scenariul 3 este foarte posibil ca pacienţii să fie carantinaţi la domiciliu, dacă spaţiile puse la dispoziţie de autorităţi nu vor fi suficiente.