România intră în carantină. Iohannis: Ceea ce a fost o recomandare devine obligatoriu

Președintele României, Klaus Iohannis, a afirmat, marți, că măsurile care reprezentau recomandări până în prezent devin obligatorii, făcând referire la restricțiile vizând circulația oamenilor.

200311 orban iohannis

Șeful statului spune că cetățenii pot ieși pentru a face cumpărători sau pentru a merge la serviciu.

Președintele a spus că măsura carantinei generale va intra în vigoare de miercuri dimineața.

„Vor fi noi restricții de circulație pentru români, ce a fost până acum recomandare devine obligație după principiul stăm acasă. Oamenii pot ieși la serviciu, la cumpărăturile absolut necesare însă aceste restricții devin obligații”, a spus Iohannis.

Șeful statului spune că se pregătește supravegherea electronică, pentru persoanele aflate în izolare.

„Am convenit să folosim și armata pentru a gestiona situația gravă din teren, Armata pune la dispoziție personal care va suplimenta Poliția și Jandarmeria”, a spus Iohannis.

Referitor la vârstnici, persoanele de peste 65 de ani vor trebui să stea în casă tot timpul.

„Aceste restricții vor fi prelucrate în cursul zilei de azi într-o ordonanță militară care se va finaliza până la sfâșitul zilei. Restricțiile vor intra în vigoare începând de mâine (miercuri - n.red.)”, a mai spus Iohannis.

(sursa: Mediafax)

X

Right Click

No right click