Senatul a adoptat OUG pentru amânarea plăţii ratelor cu amendamente importante

Senatul a adoptat, miercuri, ordonanța care prevede amânarea plății ratelor la bănci cu amendamente importante. 

bani multi pensii speciale

Astfel, potrivit ordonanței românii vor putea cere amânarea plăţii ratelor la credite chiar dacă au restanţe. Ei vor putea amâna plățile până la sfârşitul anului şi nu vor mai plăti dobândă la dobândă. Ordonanţa de Urgenţă modificată în Parlament mai prevede că nu este nevoie ca solicitanții să facă dovada că au fost afectați economic de criza COVID-19.

De altfel, liderul PSD Marcel Ciolacu anunţase încă de săptâmâna trecută că ordonanţa va fi amendată de social-democraţi şi aliniată proiectului de lege depus de aceştia.

„La Parlament cred că mă pricep cel mai bine. Ordonanţele de urgenţă ale domnului Orban au venit în Parlament. Le vom modifica tot în sensul legilor pe care le-am convenit cu celelate forţe politice şi le vom trimite la promulgare. Ar fi în noaptea minţii ca domnul Orban să atace şi ordonanţele date de către dânsul”, a spus Marcel Ciolacu.

Actul normativ a fost votat de 85 de senatori, iar 26 au votat împotrivă. Acesta urmează să fie dezbătut şi votat şi în Camera Deputaţilor.

(sursa: Mediafax)

X

Right Click

No right click