Platforma IMM Invest nu funcţionează nici după şase zile de la lansare

Platforma IMM Invest, care oferă posibilitate de finanțare companiilor mici și mijlocii, este nefuncțională la șase zile de la lansare.

200418 imminvest

Mulţi antreprenori vor depună cererile pentru credite pe platforma IMM Invest, dar aşteptarea lor se întinde pe tot mai multe zile.

„Ne gândeam să facem un credit şi pentru capital de lucru şi pentru achiziţia unui teren, nişte investiţii. Deci noi intenţionăm să facem ambele tipuri de credite, pentru că ele sunt foarte avantajoase pentru dezvoltarea ulterioară a companiei”, a declarat Carmen Martinescu, director economic la o firmă de utilaje agricole.

Platforma IMM Invest, care oferă companiilor posibilitatea de a fi finanţate, este încă nefuncţională, la a şasea zi de la lansare.

„Noi am vorbit deja cu cei de la bancă, ei ştiu că ne-am manifestat interesul şi sunt gata să proceseze cererea noastră în condiţiile în care reuşim să ne înregistrăm pe lista repsectivă”, a mai spus Carmen Martinescu.

Repornirea platfomei IMM Invest este în sarcina ministrului de Finanţe şi va fi mutată pe serverele STS, a transmis Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, într-un live pe pagina sa de Facebook.

(sursa: Mediafax)