Expoziţie de fotografii organizată de Asociaţia Macedonenilor din România

Expoziţie de fotografii organizată de Asociaţia Macedonenilor din România

În emisiunea „CONVIEŢUIRI”, difuzată la TVR 1, ieri, 15 iulie 2020, o secţiune a fost dedicată Asociaţiei Macedonenilor din România (AMR).

AMR

Prezentată de Teodora Drăgoi, producători – Anca Marchidan şi Roxana Gheorghe Amzăr, emisiunea este extrem de importantă pentru toți etnicii din România.

Ediţia din 15 iulie poate fi considerată o emisiune-document, în care au fost redate cele mai importante evenimente macedonene, tradițiile și obiceiurile străbune ale acestei etnii.

În cadrul emisiunii, a fost prezentată expoziția de fotografii, organizată de AMR şi expusă atât în Sala „Constantin Brâncuși”, de la Palatul Parlamentului, iar în această perioadă se află expusă la Muzeul Tehnic ”Dimitrie Leonida”, din București. 

Fotografiile prezentate la expoziţie sunt o reflectare a frumuseții locurilor, dar și a evenimentului de nuntă – Festivalul Nunții Tradiționale din Galicnik (Macedonia), obiceiuri veritabile pentru macedoneni, cu dansuri și costume din străbuni.

Începând cu minutul 33 al emisiunii, puteți urmări imagini din cadrul expoziției, precum și interviurile oferite de Laura Elen Rogobete Cristescu, președinte AMR, Lucian Breza, membru al AMR și Venera Popescu, Prim-Vicepreședinte AMR.