Guvernul României a încheiat un parteneriat strategic pe energie cu Statele Unite ale Americii

Premierul Ludovic Orban a dat amănunte despre termenii acestui parteneriat cu SUA.

sua 

Premierul Ludovic Orban:                                                  

Obiectivul nostru clar, de la instalare, a fost acela de a finaliza investiții fundamentale pentru dezvoltarea sistemului energetic, alături de parteneri strategici. Concret, Guvernul României, reprezentat de ministrul Virgil Popescu, a semnat un acord interguvernamental cu Statele Unite al Americii, prin care Statele Unite își afirmă clar intenția de a sprijini construcția reactoarelor 3 și 4 și de a participa la retehnologizarea reactorului 1”.

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu:

Prin semnarea unui memorandum, Banca de Export-Import a Statelor Unite - US EXIM, pune la dispoziţie o linie de finanţare de 7 miliarde de dolari, pentru proiecte în domeniul energetic și infrastructură energetică - vorbim de nuclear, gaze naturale lichefiate, infrastructură, drumuri, căi ferate și stații de depozitare. De asemenea, am avut o discuție şi cu Fondul de Investiții US DFC al Guvernului Statelor Unite, fond care este și el cuprins în acordul interguvernamental, ca sursă de finanțare”.